luni, 1 iunie 2009

"De maine nu mai veniti la munca!" "Da? Bine.."

Ai spus vreodata unui om ca este concediat? I-ai vazut sufletul? I-ai ghicit deznadejdea?

"De maine nu mai veniti la munca! Postul Dvs. se restructureaza." Ma uit la omul din fata mea: simplu, modest (ca sa nu-i spun sarac). Umil ne intreaba: "am voie sa-mi iau ochelarii de la vestiar? Eu si sotia avem aceeasi pereche....". Apoi, indoit de spate, pleaca pe langa bicicleta veche, de cel putin 20 de ani. Noroc ca stie mecanic drumul spre casa....L-a invatat in 25 de ani de munca in acelasi loc. Acum gata, va trebui sa invete un alt drum.

"Stiti probabil ca nu mai avem comenzi. Trebuie sa reducem personalul. Astazi e ultima zi de lucru pentru Dvs." "Bine." N-a comentat, nu a plans. A plecat spre casa, si-a cumparat o paine in drum, a urcat in garsoniera ingramadita si abia atunci au venit lacrimile. Nu avea cui sa spuna ca de maine sta acasa.

"Veniti sa va semnati lichidarea! De luni nu mai este nevoie sa veniti. Se inchide fabrica".
Ar vrea sa protesteze, sa se lupte, sa strige: "din cauza voastra s-a ajuns aici. Ati vrut sa o vindeti la fiare vechi." Dar tace, inghitind in sec, mai priveste sectia, masinile care nu se mai misca din ianuarie, pana si mirosul de ulei de abia se mai simte. A crescut odata cu fabrica asta, cand s-a deschis a fost printre primii angajati, a albit in ea. 33 de ani. Catelul il intampina dand din coada: "ce faci tata? ti-e foame?". Nu se poate gandi la nimic, a obosit, "oare voi avea pensie macar?". Cheama motanul in casa: "hai, tata, ca noaptea-i lunga!" Se aude televizorul in surdina :"Guvernul isi asuma raspunderea", "este perioada de criza si fiecare are responsabilitatea.....", "suntem optimisti...". Ofteaza lung. Nu mai crede nimic, se uita spre poarta si asteapta: "oare cand mai vin copii? ce-o sa le spun acum?"

Imi suna in urechi voci amestecate: "va puteti reorienta", "puteti incerca in alt domeniu", "va ajutam noi sa cautati" si alte voci:

- "eu nu stiu, tata, sa fac altceva. Sunt inginer metalurgist, asta am invatat, asta stiu.",
- "am obosit, doamna, nu mai vreau sa caut un alt servici",
- "mai am un an de facut taximetrie , doamna, dupa 30 de ani in care am fost inginer. Termina si baiatul liceul si il las sa se descurce. Eu plec la casa parintilor, in Tara Hategului".
- "am citit mult, doamna, sa stiti, dar copii acum stau cu ochii in calculator, nu mai vor carti", imi spune vanzatorul de ziare, si imi da cartea ceruta. A fost economist, are in jur de 35 de ani si doi copii. Nu si-a mai gasit de lucru in orasul in care mai mult de jumatate din industrie a murit si acum vinde ziare. "Macar, mai vorbesc cu oamenii. Unii sunt oameni foarte culti, vorbim despre carti, politica, teatru, festivaluri"

Cei mai multi nu isi mai gasesc rostul si se pierd... Nimeni nu mai are nevoie de ei, sunt prea batrani sau stiu prea multe si pot fi incomozi pentru niste manageri cu spoiala de MBA, nu se mai pot schimba sau adapta. Sunt coplesiti de sentimentul de neputinta si de incompetenta celor de sus. Altii inca mai spera, isi vand apartamentul si mobila ca sa-si tina copii la facultate si sa-si plateasca datoriile. Resemnarea insa castiga din ce in ce mai mult teren si o citesti pe majoritatea fetelor pe care le vezi pe strada.

Un expatriat imi spunea ca suntem un popor lipsit de ambitie. Daca ambitie inseamna tupeu, obraznicie, minciuna si duplicitate, "scopul scuza mijloacele", lipsa oricaror principii, atunci as prefera sa nu fim ambitiosi.

2 comentarii:

  1. Este unul dintre cele mai bune articole citite in ultima vreme. Felicitari.
    A. Ciocodan

    RăspundețiȘtergere