Se afișează postările cu eticheta d'ale mele.... Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta d'ale mele.... Afișați toate postările

vineri, 15 ianuarie 2016

Despre recunostinta

"Iti multumesc", "apreciez mult ce faci pentru mine", "sunt recunoscator/recunoscatoare pentru...", "ma bucur mult pentru ca am urmatoarele persoane/lucruri in viata mea", "contezi foarte mult pentru mine"....si multe alte expresii care ar putea exprima recunostinta, apar mai rar sau mai des in vocabularul nostru zilnic.

De multe ori insa, vorbele raman nerostite si isi gasesc un locsor bine ferecat in mintea noastra unde, se aseaza confortabil sa hiberneze....si primavara care sa le descatuseze parca nu mai vine. Explicatiile sunt multe si le gasim rapid pentru a nu impartasi si a nu exprima recunostiinta. Mult mai rapid decat de a spune "apreciez" cu voce tare. Pentru ca.....si iarasi gasim o explicatie.

E timpul sa te opresti si sa-ti faci lista. Si apoi sa o graiesti.

Sunt recunoscatoare pentru ca am ocazia sa ma trezesc in fiecare dimineata si sa aud voci care imi raspund la mormaitul "buna dimineata" de dinainte de cafea, si pentru ca cineva invariabil imi spune: "du-te si fa-ti cafeaua.... apoi vorbim".

Sunt recunoscatoare pentru minunea care imi da lectii de viata surprinzatoare, pe care cateodata, mi-e si teama sa le recunosc, pentru ca par prea mari si importante pentru cati ani de intelepciune a strans. Surad de cate ori imi spune cat sunt de frumoasa, pentru ca inteleg ca suntem suflet langa suflet.

Sunt recunoscatoare pentru libertatea pe care o am de a face lucruri care imi plac, de a avea momente ale zilei in care sa gandesc, sa visez, sa stau, sa cred, sa citesc, sa vorbesc, sa ma zbat, sa ma zbucium, sa ma enervez, sa ma calmez, sa alerg, sa respir profund.

Sunt recunoscatoare pentru surprize, pentru emotii, pentru intrebari si raspunsuri, pentru rasete si pentru lacrimi, pentru ca stiu ca vin la mine cu un rost si eu doar trebuie sa le primesc si sa le traiesc si, cu ceva noroc, sa invat sa cresc prin ele.

Sunt recunoscatoare pentru prieteni care isi gasesc timp in toata nebunia alergaturii zilnice sa se opreasca sa ma intrebe ce fac.

Sunt recunoscatoare pentru vocea calda a mamei, pe care o simt ca se invioreaza ori de cate ori ma aude si pentru ca traieste cu mine, prin mine, in mine.

Sunt recunoscatoare pentru parintii care sunt inca acolo, asteptand o veste, un semn, o voce, un gand, o incurajare, o intrebare, o imbratisare si pentru ca isi gasesc in fiecare dintre ele, un motiv de bucurie.

Sunt recunoscatoare pentru ca simt caldura si frig, bucurie si durere, tristete si hotarire, incredere si indoiala.

Sunt recunoscatoare pentru ca pot vorbi, pot sa tac, pot sa cant sau sa dansez atunci cand vreau sau sa ma opresc atunci cand nu imi doresc sa fac nimic din toate astea.

Sunt recunoscatoare pentru lavanda care inca mai traieste in ghiveci si pentru trandafirii din gradina.

Sunt recunoscatoare pentru lucrurile inutile si pentru oameni pretiosi si buni, de care am avut si am parte in viata.

Sunt recunoscatoare pentru ca pot sa enumar atatea lucruri aici....si inca mai pot descoperi.

Incepe si tu lista ta de recunostinta, incet, cu rabdare si cu gandul ca nimic nu e prea marunt pentru a ajunge acolo! Adauga in fiecare zi un nou rand!

...dar mai ales, nu o lasa nerostita!




vineri, 8 mai 2015

Calatoria schimbarii

De cand lucrez cu oameni si pentru oameni, tot aud despre rezistenta la schimbare.
Pentru ca imi place sa am o baza documentata atunci cand vorbesc despre ceva (gen cercetatorii britanici...), am tot cautat articole si testat teorii mai mult sau mai putin inspirationale.
Foarte bine pregatit, blindat de cunostiinte si cu statisticile la zi, zici: Gata, la atac!

Inainte de primul pas: esti suficient de motivat sa faci schimbarea? Daca nu, ei bine, iti va lua ceva timp sa-ti faci curaj, sa-ti pregatesti "muschii imaginari", incepi de luni clar, ca altfel nu iti va merge bine....si tot asa. Si daca tot prelungesti pregatirea si amani, nu mai bine, gasesti argumente sau contra-argumente ca de fapt nu este chiar schimbarea de care ai nevoie, parca unde esti acum e mai bine, acolo unde ti-ai propune sa ajungi te asteapta toate scenariile negre pe care ti le poti imagina si, cea mai des intalnita scuza: ceilalti iti stau in cale, nu te lasa etc.
Constatare: nu esti niciodata suficient de pregatit , asa ca mai bine ia-ti inima in dinti si fa!

Primul pas: trebuie sa fie o actiune, doar atat. Ceva ce ai constat ca te poate conduce pe drumul asta, al schimbarii: iti faci CV-ul si-l trimiti daca vrei sa-ti schimbi jobul, alergi mai mult decat ai facut-o pana acum chiar daca te doare, taci si respiri adanc atunci cand iti vine sa strigi si reformulezi in minte cu calm ceea ce vroiai sa spui, pui mana pe telefon sa suni chiar daca nu ai chef sa vorbesti in cazul in care vrei sa-ti imbogatesti viata sociala, te apuci sa scrii articole, chiar daca nu ai chef si nu crezi ca este un subiect interesant :) etc. Gata, ai pornit!
Constatare: satisfactia pe care o simti este mare. Deci bucura-te, felicita-te, amplifica sentimentul si ia-ti energia pentru viitor!
Ehehe, si acum vin cei multi pasi de dupa....Greu cu asta, pentru ca cere perseverenta, consecventa si...ai ghicit : timp! "Pai sunt super aglomerat, normal ca nu am timp", zici horatat si iarasi gasesti motive pentru care fie sa amani, fie sa renunti.

Urmatorii pasi: repeta, exerseaza, treci la urmatorul pas logic, pleaca de la locul unde ai ajuns si adauga ceva peste: inca un pas, inca o actiune.
Constatare: da, poate fi greu...de fapt cu siguranta e greu. Invata-te sa vezi beneficiile, fii recunoscator tie pentru ce realizezi, chiar daca pe moment vezi doar un pas mic, continua, reia, ai rabdare!

Nu astepta doar rezultatul final pentru ca este foarte posibil sa nu apara imediat sau oricum nu asa cum ti l-ai imaginat tu, asa ca bucura-te din plin si de calatorie! O vei aprecia :)

vineri, 13 noiembrie 2009

Despre prietenie si prieteni

De multa vreme vroiam sa scriu despre prietenie, dar n-am avut vorbe...Ca atunci cand simti, dar din diverse motive, nu poti sa spui cu voce tare pentru ca ti se pare ca ar suna prea banal, sau prea dur, sau prea ciudat. Si atunci vorbele raman acolo in suflet si fie putrezesc si te otravesc incet, fie germineaza si prind viata si gata, esti eliberat. Este posibil sa nu fie chiar momentul verbalizarii, dar si-au cerut dreptul la eliberare si n-am avut incotro.

Si pentru ca eu eminamente simt, aproape pana la limita totalei lipse de ratiune (ca sa nu spun lipsa de inteligenta, sau mai simplu prostie), nu putea sa fie altfel in cazul prieteniei. Asa ajunge sa doara atat de rau dezamagirea in cazul prietenilor, ca atunci cand se rupe si dispare o mare iubire. Eu cred cu tarie ca trebuie sa-ti iubesti sincer si foarte mult prietenii ca sa poti oferi tot ceea ce poate naste o astfel de legatura, care in cazul multora, se creaza in ani si nu zile sau luni.

Prietenia are de trecut teste negandite in mod voit, o pui la incercare, o chinui si o dezmierzi, o alinti si vezi daca si cat rezista. Desi poate sa para un joc grotesc, sunt incercari, pe care din pacate multe prietenii nu le trec. Si am regretul unor prietenii rupte deodata sau instrainate, fara prea multe explicatii, cuvinte, pentru ca vorbele au ramas acolo, inchise si n-au dat rod. Din orgoliu, prostie sau poate prea putine sentimente...

Prietenii iti umplu viata si nu pot fi inlocuiti asa usor, mai ales cand sunt langa tine de ani ...10 – 20 – si mai mult.....Cand ai o mare bucurie sau una marunta, simti ca trebuie sa-i ai alaturi si ii strangi tare in suflet si ii storci egoist, si te umpli de linistea acelor zile pentru a uda cu bucuria lor momentele mai putin placute sau chiar dureroase. Sa dai fara gandul de primi ceva inapoi, sa gandesti momente speciale si sa oferi bucuria unor lucruri marunte, ale tale special pentru prietenii tai si mai ales sa stii sa primesti si sa apreciezi ce primesti, cred ca asta conteaza si definesc o prietenie adevarata.

Cand ai ajuns sa fii o carte deschisa pentru anumiti oameni sau poti tu citi pe altii la fel de bine, cand lasi mastile de teatru deoparte fara sa-ti fie teama ca vei fi judecat sau vulnerabil, cand vorbele ies fara sa te chinuie si fara sa raneasca pe ceilalti, cand apropierea celor din jur iti face bine, indiferent de starea in care esti, cand rasul e impartasit complet si plansul e in egala masura al celuilalt asa cum este al tau, inseamna ca ai gasit sau regasit prietenii ce-ti vor fi pe viata aproape. Si asta e bogatia cea mai de pret pe care o vei strange intreaga viata.

joi, 22 octombrie 2009

Cursuri de limbi straine online

Am descoperit saptamana trecuta un site de cursuri de limbi straine online care mi se pare foarte accesibil, prietenos si usor de urmat in pauze, mai ales daca ai un program incarcat (conditia e sa ai casti :)).

Pana la un anumit nivel, cursurile sunt gratuite si poti oricand sa te corectezi si sa conversezi cu alti vorbitori (nativi sau nu) pentru a-ti imbunatati pronuntia si a acumula vocabular. Poti fi chiar profesor/tutor pentru alti incepatori, la limbile pe care le cunosti foarte bine.

Sper ca asa macar sa avansez cu limba germana, nu de alta dar nu mai fac fata copilului care zice la toata lumea ca "mami stie engleza si alte limbi; nu stie germana".


Daca va intereseaza: http://www.livemocha.com/. Astept comentarii si alte sugestii ;)

luni, 19 octombrie 2009

La 5 ani si un pic la Universitate?!?

Copilul meu nu este sigur un geniu, dar am senzatia ca oricum ne intrece cu mult pe noi, "babacii", asa cum eram la varsta lui.

Sau poate mi se pare mie, subiectiva fiind datorita gradului de rudenie....

Dupa o saptamana petrecuta impreuna pe motiv de forta majora (in care am si stat cu burta pe carte...), constat ca e fooooooarte greu la gradinita; asa ca rasuflu usurata ca l-au preluat cei pregatiti pentru asta. In orice caz, acum stiu mult mai multe despre predarea limbilor straine la prescolari, alfabet, fise de lucru si programa de la grupa pregatitoare.

Am ajuns aici, datorita unei plimbari de week end prin Iasi in conditii innourate si friguroase.

Bilantul insa pare pozitiv:
- plimbare prin Copou si fanfara militara - placut

- Universitate - sala pasilor pierduti si aula ("as vrea si eu sa merg la Facultatea asta")- dragut

- ceai cu origami si studiu individual al operei lui Michelangelo - placut

- noile specii de dinozauri - grozav
- Mitropolie - no comment

- plimbare cu tramvaiul - suuuuuper.

luni, 31 august 2009

S-a terminat vacanta...

Gata, asta a fost vara si vacanta!

Dimineata m-a lovit mohoreala de afara, aducandu-mi brusc aminte ca maine e 1 septembrie si vine...toamna, incepem gradinita, program, treburi si alte muraturi.

Greu m-am apropiat de pagina asta si timid incerc sa reinnod ceva. Fara explicatii si alte comentarii, chiar daca am fost trasa de urechi ca nu mai scriu de peste 2 luni. Uite n-am simtit chemarea (sic). Scuzati, dar si acum ma gandesc ca nu citeste nimeni aberatiile pe care le mai scot din cand in cand, asa ca am pus pauza.

Numai ca dimineata am inceput sa citesc chestii, si mi-am dat seama ca am si eu ceva de povestit. (poate din ce-am citit, poate de pe unde am calatorit, poate din ce-am simtit...)

Uite ca acum ma concentrez (cu jumatatea de ochi cu care mai vad tastatura), oftez si zic "La treaba, Agripino!" Reincepem!!!

sâmbătă, 13 iunie 2009

File de jurnal....

"Marti, A doua zi de Pasti. Astept. Citesc. Caut file ingalbenite si coperti rupte la colturi. L-am descoperit pe Panait Istrati. Frumos, pe sufletul meu.

Ciudat...., liniste si neliniste la un loc. Vreau sa descopar mai multe, trebuie doar sa gasesc calea, cifrul si... echilibrul. Voi vedea cum, inca nu am raspunsul. S-ar putea sa nu-mi placa compromisul. S-a mai intamplat. L-am acceptat intr-un final. Voi vedea. Pana atunci sper...

Suna telefonul. Lacrimi. Am inchis cartea. Mai departe...."

miercuri, 10 iunie 2009

Serbare de pitici

Formal, am luat vacanta pentru ca azi am fost la serbarea de sfarsit de an.

Se stie ca serbarea "de vara" (zice piticul) este momentul de glorie al parintilor/bunicilor (care abia asteapta sa se laude cu cat de bine recita/ canta/ danseaza odrasla) si poate mai putin al copilului, care abia asteptand vacanta, repeta la nesfarsit poezioara si cantecele de la serbare. Cel putin, asa am senzatia...

Insa, nu pot depasi emotia mamicii care isi vede odrasla pe scena, asa ca zic: "Ce frumos a fost la serbare!" Si ... ce mandra am fost de piticul meu!!!

Nu pentru ca zis perfect (modestamente) poezia in engleza sau pentru ca a cantat corect cantecele in germana (sic), ci pentru ca l-am vazut dansand ... vals lent cu draga lui colega de banca, iar poza de final, cu fata standu-i pe genunchi, m-a zapacit suficient incat, ocupata sa-mi ascund lacrima din coltul ochiului, am ratat poza.

Tot ce mai pot spune este: ce-a crescut baiatul mamei!!!